Michael Jackson is my passion !
 
 
 
Michael Jackson is my passion !
 

  jurnal nicu_mjj  
Posted on October 4th, 2009 at 11:10 pm by admin

De la extaz  la agonie

     Este foarte greu sa gasesti un moment potrivit pentru a povesti unele dintre cele mai intense trairi ale vietii. Este foarte greu sa te intorci in timp si sa retraiesti momente pline de incarcatura emotionala, sa treci de la extaz la agonie, de la bucrie fara margini la tristete sfasietoare, este foarte greu…

     In aceste trei luni de cand Michael Jackson a murit am incercat de nenumarate ori sa ma asez in fata calculatorului si sa incep sa scriu aceste randuri, zile intregi caram laptopul dupa mine, doar- doar sa reusesc sa scriu ceva, insa era foarte greu.

     Astazi terminand mai repede treaba de la serviciu, am deschis Word-ul si am inceput sa scriu, “daca nu reusesc acum, nu stiu cand voi reusi” –  mi-am zis.

      Povestea pe care doresc sa o povestesc in cele ce urmeaza se numeste  : “De la extaz la agonie”. Poate ca nu este suficent de sugestiv titlul, poate ca unora li se pare exagerat, dar la urma urmei ce mai conteaza, eu sunt singurul care am trait aceste momente si singurul care stie cel mai bine ce a fost in toate aceste luni in sufletul meu.

     Povestea incepe in urma cu 6 luni, in februarie 2009.

     Dupa un an greu, 2008, plin de evenimente neprevazute, evenimante care urmau sa imi schimbe radical viata, credema ca anul 2009 ma va revansa cu momente si lucruri nemaipomenite, asta asa, in contul destulelor lucruri neplacute traite in 2008. Si intradevar asa parea sa fie, un an 2009 plin.

     Pe la inceputul anului pe forumurile dedicate lui Michael Jackson a inceput sa circule un zvon legat de acesta. Zvon sustinut si de Friedman, jurnalistul care isi facuse un obicei din a scrie despre Michael Jackson. Zvonul vorbea despre o intelegere intre Michael Jackson si un mare promoter de spectacole live, pentru o serie de concerte pe celebrea arena O2 din Londra.

     Recunosc ca desi nu dadeam mare crezare la aceste zvonuri, inima imi batea intr-un ritm alert ori de cate ori citeam despre asta iar imaginatia incepea sa isi faca tot felul de scenarii. Dar nimic nu avea parca sa prevesteasca ce urma sa se intample.

     Pe data de 27 februarie il vedeam pe Michael mergand la cumparaturi alaturi de creatorul de moda Christian Audigier, iar in zilele urmatoare Audigier declara ca Michael urmeaza sa faca un drum la Londra pentru a face un anunt important.

     In acele momente am simtit ca sangele incepe sa curga mai iute prin vene, banuiam ce urma sa anunte, si simteam ca lumea e mai frumoasa ca niciodata, oare urma sa fie adevarat? Oare Michael urma sa sustina un concert?

Raspunsul la aceste intrebari a venit pe 5 martie 2009 cand la O2 Arena din Londra, Michael Jackson urma sa sustina o conferinta de presa.

      Tin minte ca in acea zi la serviciu tremuram tot, asteptam sa se scurga fiecare minut sis a ajung acasa pentrui a urmari in direct, conferinta de presa. Nu am rezistat pana la finalul programului si a trebuit sa plec mai devreme, nu mai rezistam asteptarea aceea, acasa era altceva, eram linistit nimeni nu ma deranja.

      Cum am ajuns acasa am deschis calculatorul si am accesat siteul www.michaeljacksonlive.com site care urma sa transmita in direct conferinta de presa. Priveam pagina site-ului intruna si dadeam din doua in doua minute refresh la pagina, doar doar apare ceva nou. La un momentdat a aparut o numaratoare, o numaratoare inversa, mai sunt 3 ore pana la conferinta, 2 ore, si tot asa, si cu fiecare minut deveneam mai nelinistit.

      In tot acest timp innrosisem telefoanele, vorbeam cu prietenii mei (fani MJ) despre acest moment si ne dadeam fiecare cu parerea despre ce avea sa urmeze.

     Dupa o intarziere de aproximativ o ora Michael Jackson sustinea in sfarsit conferinta de presa. THIS IS IT, acesta era sloganul … Michael a anuntat o serie de concerte ce urmau sa se desfasoare pe O2 la Londra.

      Nu va puteti inchipui ce moment a fost acela…

     Cu siguranta fiecare dintre voi, cei care cititi aceste randuri ati trait acele momente, insa fiecare dintre noi am trait altfel.

     E normal ca fiecare dintre noi sa traiasca un astfel de moment diferit…insa cu siguranta vibratiile sunt la o cota maxima.

     Va puteti oare inchipui, urechile imi auzeau ceva ce asteptau sa auda de mai bine de 18 ani… era un vis devenit realitate.

     Nicio clipa nu as fi putut banui ca acest moment de fericire extrema avea sa se transforme in zilele ce-l precedau intr-o agonie de nedescris.

     Cand spun agonie nu as vrea sa fiu inteles gresit, am fost fericit, extrem de fericit, poate si din aceasta cauza nu am simtit loviturile date de destin si esecurile acestor luni.

     Telefoanele sunau ca nebunele , monitorul era plin de ferestre de messenger deschise, nu stiam cu cine vorbesc, cu cine ma felicit. Totul parea ca si prima raza de soare venita dupa o lunga perioada innorata.

     Zilele care au precedat anuntul au fost cele mai stresante din viata mea. Asteptam sa anunte data cand se vor pune in vanzare biletele pentru concerte. Tremuram tot, aveam in permanenta un nod in gat si o teama. Mi se parea prea frumos ca sa fie adevarat. Tremuram intruna si lumea in jurul meu se misca in slow-motion. Nu auzeam nimic si nu realizam nimic.

     Inchipuitiva ca pe 8 martie mi-am aniversat ziua de nastere. Si pentru ca implineam o varsta rotunda (30 ani) aveam pregatite mai multe petreceri cu mai multe grupuri de prieteni si rude. Trei seri la rand am iesit la restaurant cu prietenii si rudele mele… insa desi trebuia sa fie un moment de bucurie a fost un moment de stres. In mintea mea era decat un lucru… “cum reusesc sa cumpar bilet la concerte?”…si toatul a culminat cu mersul la doctoral de familie, deoarece insomniile si stresul atinsesera dimensiuni maxime…

     In acea perioada evenimentele s-au scuccedat cu o repeziciune maxima… de aceea o sa le relatez pe rand, pentru a nu plictisi pe nimeni:

     Ziua pre-seale-urilor la bilete, nebunie maxima, emotii mari, m-am pierdut si nu am reusit sa prind niciun bilet … noroc cu Radu care a reusit sa imi cumpere si mie un bilet pentru al treilea spectacol cel de pe 12 iulie 2009. Eram tristi pentru ca ne dorisem in prima seara, insa ne multumeam si cu acest bilet. Dana a venit cu ideea nebuneasca sa mai cumparam un rand de bilete la show-ul de pe 10 iulie (al doilea) deoarece tot ne aflam in Londra in acea zi,  si ar fi fost frustrant sa fim in Londra si sa nu mergem la Michael.  Zis si facut… am mai cumparat la supra pret bilete si pentru show-ul de pe 10 iulie.

     Totul era pregatit, biletele de avion cumparate, cazarea rezervata, planurile facute, ghidul Londrei cumparat…totul era aranjat, nimic nu parea ca ne mai putea sta in cale…

     Iata insa ca ceva a anuntat parca dezastrul. O zi idioata din luna mai cand o stire a dat peste cap toate planurile noastre… primele 4 date ale concertelor au fost reprogramate. Primul show, cel de pe 8 iulie a fost mutat pe 13 iulie, 10, 12, 14 iulie au fost mutate pe 1, 3 si 6 martie 2010.

     Vestea a cazut ca un bluestem, totul se naruia, noi aveam bilete pe 10 si 12 iulie, ce ne facem? Cum rezolvam problema… nu rezistam sa mai astept inca 10 luni sa il vad pe Michael, ce fac cu rezervarile la hotel, cu biletele de avion? Ce se intampla cu toate astea.

     Din nou o perioada de agitatie, de stres, de teama ca pierd sansa vietii mele. Biletele la avion le-am anulat recuperand o suma infima de bani, rezervarea la hotel am mutat-o si mi-am mai cumparat un nou bilet pentru 22 iulie. Facusem tot ce imi statea in putere, tot ce puteam face, facusem. Din nou mi-am facut rezervare la hotel, alte bilete de avion, alte planuri si alte sperante …si toate in zadar.

     Zilele pana pe 22 iulie treceau foarte incet, incepusem sa imi bifez in calendar zilele pana la concertul lui Michael. Vestile despre Michael sunau bine, pareau incurajatoare, totul parea ca e din ce in ce mai frumos cu fiecare zi cu care ma apropiam de 22 iulie… mai aveam o luna… mai putin de o luna si imi vedeam visul cu ochii… era ceva foarte frumos. In fiecare dimineata ii multumeam lui Dumnezeu pentru acest lucru, in fiecare zi inchideam ochii pret de cateva secunde si ma vedeam la concert… era frumos.

25 iunie 2009 – ziua in care timpul a stat in loc

     Fericirea mea era fara margini, ma bucuram de fiecare lucru, pluteam si eram fericit la maxim… poate de aceea am ignorat toate semnele si premonitile din saptamana premergatoare zilei de 25 iunie.

     Toata saptamana a fost groaznica, noaptea avem cosmaruri, lucrurile in casa incepusera sa se strice: aparatul foto, masina de spalat, iala de la usa…toate mergeau pe dos, insa eu nu le dadeam asa mare importanta , mai aveam o luna pana la indeplinirea visului meu de-o viata.

     Imi amintesc ca ziua de 25 iunie a fost o zi foarte grea la serviciu, foarte mult de munca. Nu am reusit sa imi smulg nici macar 15 minute sa postez cateva stiri pe site. Ajuns acasa m-am ocupat de stirile pentru rubrica “What’s new? “; tin minte ca ultima stire postata era despre faptul ca intreaga echipa “This Is It”  se pregatea sa plece la Londra pentru repetitiile finale.

     Obosit fiind m-am culcat mai devreme in acea seara. In jurul orei 24 am primit un telefon de la un vechi prieten (fan MJ) care acum studiaza in SUA. Nu  mai vorbisem cu el de aproximativ doi ani. M-am bucurat ca il aud. Am vorbit tot felul de baliverne, am vorbit despre Michael, despre cat de fericit sunt ca voi merge la concerte, despre viata noastra …despre o multime de alte lucruri. In tot acest timp am observat ca cineva incerca sa ma sune … l-am rugat pe Mihai, caci asa il cheama pe prietenul meu – sa inchida si sa ma resune, sa vad despre ce evorba … Am sunat inapoi la numarul de telefon care insista sa ma sune… era ora 01.20 noaptea … de la capatul celalalt al firului am primit vestea : “Michael a murit!” . Nu am crezut pe moment ce auzeam, credeam ca visez … ca nu aud bine. Am dat fuga sa deschid televizorul, nu gaseam pe telecomanda CNN (caci ei transmiteau live), telefoanele au inceput sa sune ca disperatele, am intrat pe internet, deja incepuse nebunia, incepuse haosul… incepuse sfarsitul…

     Sfatsitul unui vis, sfarsitul unei sperante…sfarsitul unei vieti … era sfarsitul… si totusi era inceputul…

Nu o sa mai intru in detalii cu tot ce s-a intamplat in acea noapte, pentru ca trairile au fost extreme, au fost niste clipe de agonie maxima. Dimineata am luat primul tren catre Bucuresti, simteam ca trebuie sa merg acolo, sa fiu alaturi de alti fani si sa aducem un omagiu lui Michael.

     Astfel ca in zilele de 26,27 si 28 iunie (Intrarea Stadionului National)am petrecut cele mai frumoase si dureroase zile din viata mea. Am vazut lume foarte multa venind in aceste zile pentru a aduce o floare, aprinde o lumanare sau varsa o lacrima. In aceste zile am inteles de fapt cine este Michael Jackson, care este mesajul lui, cat de fericit sunt pentru ca am fost contemporan cu el… cat de mandru sunt ca il iubesc.

     Trebuie sa recunosc, cele trei zile petrecute in fata stadionului Lia Manoliu, locul unde Michael Jackson concertase de doua ori a fost plin de magie… nu cred ca as fi trecut peste acest soc, peste aceasta pierdere daca nu eram alaturi de alti fani Michael Jackson. Nu cred ca puteam merge mai departe daca nu imparteam suferinta si durerea mea cu altii ; alaturi de ei am avut puterea sa plang, sa rad si sa reusesc sa respir, pentru ca aerul era de nerespirat…era amar.

     Durerea e fara margini, 18 ani din viata mea , 18 ani de vise si de trairi spulberate in cateva minute… credeam ca nu voi face fata momentului, ca voi ceda, insa nu a fost asa, am rezistat, chiar m-am uimit cat de rece am putut fi la un moment dat. Poate ca eram calit dupa ce in urma cu un an imi ingropam tatal.

     Da, in mai putin de un an mi-am pierdut ambii tati. Pe cel biologi si pe cel spiritual.

     Nu ma feresc sa spun asta, Michael Jackson a fost tatal meu spiritual, cu el am trait copilaria si adolescenta mea, cu el am iubit prima data, cu el am plans si am ras, cu el am trecut peste momentele grele si tot cu el am dansat la petreceri… cu el am vorbit cand mi-a fost greu… Michael Jackson este o parte din mine.

     In cele trei zile comemorative am vazut mii de oameni venind sa aduca un omagiu lui Michael Jackson, am vazut cu adevarat ce inseamna Michael Jackson. Am vazut oamnei de diferite varste, sexe, nationalitati, culori, oameni in carucioare , oameni coborand din masini luxoase, oamnei care nu si-au permis o lumanare dar care au varsat o lacrima din suflet… am vazut pe Michael Jackson . Am inteles atunci ce spunea Michael in Mann In The Mirror, in Cry sau alte piese. Am stat si m-am gandit mult. Oameni de diferite religii care canta si traiesc Will You Be There – o rugaciune crestina. Puterea cuvantului trece dincolo de toate barierele interasiale, puterea dragostei biruieste tot. Michael Jackson este dragoste, este lumina si este fara indoiala un mesager al lui Dumnezeu, care a venit pentru a ne transmite un mesaj. Nu toti l-am inteles… nu toti l-am apreciat si nu toti l-am auzit …

      Astazi inteleg altfel Michael Jackson, vad mult mai departe decat am vazut pana acum, inteleg mult mai bine lumea si pot spune pretuiesc si mai mult viata… dar cu ce pret?

     Unii poate spun ca asa a fost destinul lui… altii poate vor spune ca a trait sufiecant si ca si-a facut-o cu mana lui… ce conteaza ? ce conteaza ce zic altii ? Eu cred altceva, de fapt nu cred, sunt sigur de asta :

      Michael Jackson nu a fost doar un mare artist, un excelent om sau un mare filantrop… Michael Jackson a fost trimisul Celui de Sus, si nu exagerez cand spun asta. A venit cu o misiune (la fel ca noi toti de altfel), a venit cu un scop, a venit sa ne spuna ceva, sa ne spuna ca dragostea este cel mai de pret dar de la Dumnezeu, a venit sa ne faca sa vedem lumea altfel, sa nu mai distingem culorile pielii, sa nu mai stam incatusati in dogme religioase riguroase, sa nu mai raspundem cu rautate, rautatii din jurul nostru… a venit sa ne lumineze. Oare a reusit ? Oare oamneii l-au inteles ? Oare noi cei care ne-am autointitulat “fanii”  lui am inteles mesajul ? am invatat ceva din cuvintele lui ? … nu stiu, e o intrebare retorica… doar timpul va putea rasunde la asta… doar faptele noastre pot dovedi asta… doar noi putem sa demonstram asta…

     As mai continua aceste randuri insa imi este foarte greu … ma coplesesc sentimentele, ma biruieste tristetea… aici inchei aceste relatari, aceste farame de viata, aceste trairi. Le scriu aici caci e locul unde intra oamnei asemeni mie, oamnei care traiesc asemeni mie si care inteleg, poate, aceste randuri. Sper ca intr-o zi sa reusesc sa realizez ceva cu adevarat maret, ceva ce sa ii pot dedica lui Michael , ceva de care Michael sa fie mandru.

* Vreau sa mulumesc din suflet unor oamnei cu care am trait  extazul si agonia, va multumesc. Iti multumesc Radu ca m-ai suportat cand eram imbatat de fericire si cand te stresam cu zeci de telefoane pentru bilete si pentru zecile de planuri facute impreuna, iti multumesc Dana pentru discutiile intrminabile pe messenger, pentru visurile frumoase pe care le visam amandoi despre cum va fi la Michael la concert, multumesc Dana pentru ca m-ai adapostit la tine ori de cate ori am venit acest an in Bucuresti pentru a comemora pe Michael. Multumesc tuturor celor care mi-au adresat un cuvant frumos si tuturor celor care au fost alaturi de mine in aceste luni. Multumesc prietenilor mei fani MJ care mi-au fost alaturi. Multumesc miilor de fani romani a lui Michael ca s-au mobilizat frumos in acetse luni. Multumesc romanilor ca au stiut sa respecte durerea noastra. Ii multumesc mamei mele ca ma inteles si sprijinit enorm in acetse luni … va multumesc tuturor!

 

 
| Comments Off